Despre cursurile noastre
Atelierele de actorie îmbunătățesc expresivitatea vocală și corporală, construiesc încredere de sine și dezvoltă imaginația. Nu există însă o rețetă care să funcționeze pentru toată lumea, de aceea, la atelierele noastre pornim întotdeauna de la participanți. Mai întâi identificăm nevoile fiecăruia și apoi adaptăm diferite metode de lucru pentru a fi cât mai eficienți. Dacă unii participanți se așteaptă să devină mai spontani, mai creativi, să aibă mai multă încredere în propria persoană, alții doresc să-și îmbunătățească puterea de concentrare a atenției, memoria, autodisciplina și capacitatea de a lucra în grup. Povestea pe care o construim împreună, pornind de la temele propuse de participanți, va fi pusă în scenă la finalul cursului într-un teatru din București.
Faceți cunoștință cu echipa
Denisa Dogaru
Sunt fondator al proiectului ”Cursuri de actorie cu Denisa Dogaru”, am absolvit Facultatea de Actorie și Masteratul de Pedagogie Teatrală la U.N.A.T.C. ”I.L. Caragiale”. De când mi-am încheiat studiile joc, fac dublaj pentru desene animate, scriu piese de teatru pentru copii și țin cursuri de actorie pentru copii și adulți. Pentru mine teatrul este un mod de a te cunoaște și transforma în cine vrei tu să fii.
Andreea Jicman
Am studiat Comunicare şi Relații Publice, SNSPA şi Master Pedagogie Teatrală, UNATC. Încă de când am absolvit liceul, am activat ca voluntar în cadrul Asociațiilor Salvați Copiii şi Art Fusion, unde am interacționat cu copii, tineri şi adulți din medii diferite. Jocul, preluat din metodele specifice teatrului, ne-a ajutat de fiecare dată să ajungem la un limbaj comun, bazat pe înțelegere şi acceptare reciprocă. Pentru mine, atelierul de teatru propune un spațiu sigur şi organizat de experimentare, astfel încât fiecare învață despre el însuşi în interacțiunea cu ceilalți.